tabara pe riu

Ar fi trebuit sa scriu cand toate imi erau proaspete in memorie. S-au mai domolit gandurile si simtamntele noi acumulate.
Dar niciodata nu-i prea tarziu.
Cand scriu, ma simt vulnerabila, si totusi o fac iar si iar.
Aseara m-am intalnit iar cu adolescentii. In grupul mic cateodata scot la iveala din mine o dorinta apriga de a evada. Nu vreau sa fiu in competitie cu vocile lor. ma enerveaza lipsa lor de respect. Ca si adolescent nu am simtit niciodata nevoia sa ma integrez, si am putt oricand sa fiu un simplu observator sau sa ma retrag cand am avut chef, si asa nu a trebuit sa fac concesii in legatura cu cine sunt si cum simt sau ce spun.
in fin, acestea sunt sentimente proaspete de aseara.

daca ar fi sa ma uit in urma la cele 5 zile petrecute in salbaticie... aia e o alta poveste.
am condus o masna 9 ore dus si 9 ore intors, si am avut in grija 7 fete.
nu a trebuit sa fac conversatie multa, cel putin nu in masina, dar am apucat sa le cunosc mai bine pe fete si sa le indragesc. 11 ani media devarsta. personalitati puternice, incapatanate, unele mature altele rasfatate. a trebuit de cateva ori sa pun piciorul in prag in legatura cu aranjamentele in masina si cine sta in fata. sau cand sa faca liniste in masina.

cate despre timpul la munte, in natura, in salbaticie, zipline, catarat pe copaci, dat cu parca pe apa involburata, inotat intr-un rau rece si cu curenti... ce aventura. intotat intr-o cascada rece de mnte, impotriva curentului...

dacacitul copiilor, trezitul noaptea cu copii care au vomat, cu deshidratare, cu amintitul sa le dau ce pastila ia fiecare si la ce ora, dusul a toaleta. m-am trezit de odata parinte, peste noapte, fara sa ma astept. nu-i deloc munca usoara.
mi-am amintit de noptile in care am trezit-o pe mama, din cauza durerilor de dinti. si ea cu rabdare si blandete m-a ingrijit. nciodata nu si-a pierdut rabdarea and am folt bolnava, si m-a tinut in brate cand plangeam, nu de durere fizica ci de smiorcaiala.

ce imi place la implicarea asta in lucrarea cu adolescentii e ca imi ies din mine, nu ma mai concentrez pe propriul meu cerculet din viata. slujesc cum pot pe altii. imi dau seama cat de mperfecta sunt cand sunt cu ei, ca scot din mine mustul, si ma fac sa gandesc, sa ii abordez pe limba lor si totusi cu maturitate. sa indoi vointa cuiva ii cel mai greu lucru posibil. mai ales daca au vointe incapatanate. chiar daca tu le vrei binele si poate ei o stiu deja, totusi, interactiunea cu zece adolescente, fiecare diferite, fiecare intr-un alt sezon din viata, cu povestea lor, cu bagajul lor, cu personalitatea lor... toate sunt ingrediente pentru a o lua razna. daca nu le dau drumul din mana, si in timp ce pun umarul la zidire, il las pe domnul sa ne arate si mie si lor calea.

a fost minunat si teribil de greu in tabara. si ma bucur ca am avut aceasta ocazie sa merg cu ei, si sa petrecem in linste in jurul focului de tabara, sa inotam impreuna, sa ne cataram in copaci, sa dormim sub cerul liber, sa cantam si sa mancam bunatati.